Noua lege anti-drog a fost PROMULGATĂ. Care sunt noile pedepse pentru vânzarea sau consumul de substanțe interzise

Noua lege anti-drog a fost PROMULGATĂ. Care sunt noile pedepse pentru vânzarea sau consumul de substanțe interzise
Publicat: 02/03/2023, 23:12

Noua lege antidrog, votată de Parlamentul României pe 15 februarie, introduce pedepse mai aspre pentru folosirea și traficarea de droguri de risc . Cei care comit aceste fapte pot sta după gratii între 5 şi 15 ani. Aceeaşi pedeapsă se aplică şi celor care introduc sau scot din ţară, ori importă sau exportă droguri.

Pe de altă parte, autorităţile mai au de rezolvat o problemă: cea a substanţelor halucinogene care se vând legal. Internetul abundă în anunţuri prin care se vând jeleuri, ciocolată, prăjituri şi aparate de vapat care conţin hexa-hidro-canabinol (HHC). Este un derivat al canabisului care nu se vinde doar pe Internet, ci şi în magazinele de profil reacţionează la drug-test la fel ca şi marijuana.

Lege mai dură pentru deţinere, vânzare şi consum de droguri

„La nivel european această substanţă este pusă sub monitorizare începând cu octombrie 2022, ea este legală în România. Însă există riscul ca în cazul în care ai consumat şi eşti consucător auto, dacă eşti oprit în trafic şi testat să ieşi pozitiv la substanţe psihoactive interzise”, a declarat Ramona Dabija de la Agenția Națională Antidrog, potrivit observatornews.ro.

Claudiu Costea, Brigada Rutieră, explică faptul că dacă aparatul afişează pozitiv la cel puţin o substanţă, poliţistul rutier însoţeşte persoana testată la sediul unei instituţii medico-legale şi în cauză se deschide un dosar de cercetare penală in rem cu privire la faptă pentu săvârşirea infracţiunii de conducere a unui atuto pe drumurile publice sub influenţa substanţelor psihoactive i se reţine permisul de conducere.

Rezultatul trebuie confirmat de un test de sânge făcut la institutul de medicină legală, dar rezultatul poate să vină şi după câteva luni, timp în care şoferul nu are voie să mai conducă. În plus, încă nu este sigur că reactivii folosiţi de IML pot să identifice dacă este vorba despre HHC. Problema s-ar putea rezolva dacă autorităţile ar cere să fie interzisă această substanţă. Lista se actualizează periodic de Guvern, la propunerea Ministerului de Interne.

Unul din zece români a luat droguri cel puţin o dată în viaţă

Tinerii cu vârste între 15 şi 34 de ani sunt cei mai vulnerabili, potrivit unui raport al Agenţiei Naţionale Antidrog citat de Agerpres. În topul celor mai consumate stupefiante rămân substanţele psihoactive şi canabisul.

Canabisul și noile substanțe psihoactive sunt raportate, în procente similare (27,5% pentru canabis și 26,8% pentru NSP), în peste jumătate dintre cazurile de urgențe pentru care s-a raportat consum exclusiv de droguri ilicite. Consumul de medicamente a fost raportat în 23,8% dintre cazurile de urgență înregistrate. Opiaceele au fost raportate în 7% dintre cazuri, iar consumul de stimulanți a fost menționat în aproximativ 10% dintre cazuri (3,7% cocaină și 6,5% stimulanți, alții decât cocaina). Cele mai multe cazuri de urgență au fost înregistrate pentru persoane tinere, sub 35 ani (77,1%).

Pe componenta bolilor infecțioase asociate consumului de droguri, datele prevalente indică faptul că 20,9% dintre persoanele admise la tratament, care au consumat droguri injectabile în ultimele 30 de zile de consum (consum actual) au declarat că sunt infectate cu HIV, 68,7% au raportat că sunt infectate cu VHC și 7,6% au menționat că sunt VHB pozitive. Sinteza datelor furnizate de Compartimentul pentru Monitorizarea şi Evaluarea Infecţiei HIV/SIDA în România – Institutul Național de Boli Infecțioase “Prof. Dr. M. Balş” relevă faptul că au fost depistate 559 cazuri noi HIV/SIDA, dintre care 50 reprezintă persoane care își injectează droguri.

2.328 persoane consumatoare de droguri injectabile au accesat serviciile de reducere a riscurilor oferite în cadrul programelor de schimb de seringi, în scădere față de anul anterior (cu 34,3%). În tratament substitutiv cu metadonă, au fost înregistrate 1769 persoane consumatoare de opiacee.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Autoritățile italiene au recuperat artefacte în valoare de 8 milioane de euro excavate ilegal